sábado, 17 de noviembre de 2012

IL CUORE È UNO ZINGARO – COR INQUIETUM Legite, si vultis, amici, hanc cantionem Italicam. Valeatis, Radulfus. Avevo una ferita in fondo al cuore, soffrivo, soffrivo.… Le dissi: “Non è niente”, ma mentivo, piangevo, piangevo. “Per te si è fatto tardi, è già notte, non mi tenere lasciami giù.” Mi disse: “Non guardarmi negli occhi”, e mi lasciò cantando così: “Che colpa ne ho, se il cuore è uno zingaro e va. Catene non ha, il cuore è uno zingaro e va, finché troverà il prato più verde che c'è, raccoglierà le stelle su di se e si fermerà chissà, e si fermerà.” L' ho vista un anno dopo l'altra sera, rideva, rideva. Mi strinse, lo sapeva che il mio cuore batteva, batteva. Mi disse: “stiamo insieme stasera.” Che voglia di rispondere sì.… Ma senza mai guardarla negli occhi io la lasciai cantando così: “Che colpa ne ho ktl.” Sagittis laeserat puella cor meum, lugebam, lugebam. Ei dixi: “Obdurabo”, sed mentiebar: dolebam, dolebam. “Audi me, precor, ascende mecum, abs te iam vivere non possum.” At illa: “Ne irascaris, Radulfe”, et cantiunculam cantitabat: “Quid facere audeam, Hyrcana tigris me genuit? Catenas rumpit duriusque Threicio meum cor, donec inveniat alia Tempe Thessalica, colligat flosculos bene olentes requiescat forsan... et requiescat.” Post quinque annos puellam conveneram: ridebat, ridebat. Complexa est me, meum cor ut inebriaret: vincebar, vincebar. Mihi dixit: “Veni, sequere, care.” Et volebam respondere: “Sic.” Sed dulciter arrisit mea bella et abiit cantionem cantitans: “Quid facere audeam ktl.” [Franco Migliacci et Claudio Mattone; latine reddidit Radulfus]

miércoles, 4 de julio de 2012

MARTINUS DE FERIIS AESTIVIS

MARTINUS DE FERIIS AESTIVIS ///// Martinus Radulfo Sal ///// Hac te carta iuber saluere, Radulfe, rogatque: / Tu, quid agis, cum rus frigida vexat hiems? / Grata labore caret, mihi qui uictum parat, aestas / omniaque his urit sol grauis arua locis. / Nunc requiete frui, nunc nobis denique in umbra / molli lassa toro membra leuare licet. /